Se incheie Anul 2008

Mai sunt numai cateva zile pana cand vom trage linie si vom rememora rezultatele anului ce a trecut.
Ma uit in urma si in afara durerii imense ca mi-am inmormantat tatal azi, o licarire de speranta si o unda de bucurie imi tresalta inima trista gandindu-ma ca am ramas cu un singur "stalp" in viata mea: Alex - copilul meu care, la o varsta atat de frageda mi-a adus atatea bucurii...
Ma doare sufletul ca anul acesta nu am putut sa ii ofer nicio vacanta (nici de vara si nici de iarna), imi cer iertare ca in acest an el nu a simtit Sarbatorile Craciunului alaturi de mine, asa cum am facut-o atat de frumos timp de 12 ani...

Rasfoim albume de poze si rememoram Serile de Craciun cu care a crescut: ani la rand in care venea Mosul acasa si il lua pe genunchi, asteptand sa asculte poezii sau cantece spuse de Alex sau de alti copii; ani la rand in care am serbat Craciunul ca fiind cea mai frumoasa Sarbatoare a anului, ani in care ne-am bucurat de linistea si lumina frumoasa a Nasterii Domnului.

From Craciun 1997

From Craciun 1998

From Craciun 1999

From Craciun 2000

From Craciun 2001

From Craciun 2004

From Craciun 2005

From Craciun 2006

From Craciun 2007

S-a stins...

In afara acestei mari realizari a lui Alex, anul 2008 a insemnat pentru mine un cosmar, a strans in el o durere imensa si s-a incheiat cu o pierdere definitiva in viata mea: dupa o suferinta cumplita, care a inceput in februarie 2008, s-a stins la sfarsitul anului cel care mi-a dat viata, m-a crescut si m-a iubit cel mai mult, cel de la care am invatat ca "viata e o lupta si totul se castiga cu multa munca" - este vorba de TATAL MEU...

Imi doream atat de mult sa mai apuce ziua in care isi va vedea nepotul jucand in film... De cate ori pleca Alex sambata la cursurile de teatru, tatal meu il intreba: "tu faci ceva acolo sau pierzi timpul degeaba?..."
A lipsit putin pana cand ar fi putut sa vada rezultatele muncii nepotului lui, insa Dumnezeu mi l-a luat la El in a doua zi a Craciunului, dupa o lunga si foarte grea suferinta ...

Sper ca va putea sa ne vada de acolo de Sus si sa fie mandru de reusita lui Alex...


In amintirea tatalui meu si ca o lupta impotriva bolii necrutatoare care l-a nimicit intr-un timp atat de scurt, va scriu o mica povestire in speranta ca veti avea rabdare sa cititi si, daca doriti sa ajutati pe preotul care l-a condus pe ultimul drum:

Pe 15 Decembrie am chemat preotul de care apartinem sa ii faca ultima spovedanie si impartasanie tatalui meu...

Un om micutz, foarte calm si bland, cu ochii inlacrimati a venit la noi... Un suflet mare, care, desi trece printr-o incercare foarte grea nu a vrut sa primeasca niciun ban de la noi pentru Sfanta Impartasanie.

Tot el a venit pe 26 decembrie sa ii citeasca Stalpii si tot el l-a condus pe tatal meu pe ultimul drum, pana la final. Niciodata nu a vrut bani, cu greu l-am facut sa primeasca dupa inmormantare, spunandu-i ca am auzit de cazul dansului si il rog sa ii ia pentru a-si ajuta sotia de numai 45 ani... Atunci i-au dat lacrimile si mi-a multumit...

Si numai 10 RON de fiecare conteaza pentru a salva viata sotiei acestui OM ADEVARAT! Pentru noi, cei care nu stim ce e suferinta, poate ca aceasta poveste pare ceva neimportant, dar va rog sa ma credeti ca viata acestor oameni buni depinde si de noi. Pe 11 ianuarie pleaca cu trenul in Germania sa vada daca o mai poate salva...

Puteti citi despre aceasta situatie pe Blogul lor: http://dangheorghepreot.wordpress.com/2008/10/30/daniela-estrella-tumora-gigant-pe-creier/ sau ii puteti vedea in filmuletzul de pe Acasa TV: http://www.acasatv.ro/noutati-acasa/emisiuni/la-povestiri-adevarate-un-preot-lupta-pentru-sanatatea-sotiei.html



Conturile corecte sunt:

RON RO42 RNCB 0087 0081 1478 0001

EURO RO85 RNCB 0087 0081 1478 0003

Pentru donatorii din strainatate va rog sa precizati si acest cod: BIC RNCB ROBU

Primul film de lung metraj: "STMB"

Titlul de lucru
"Sange tanar, munti si brazi"



"... Si povestea noastra nu se termina aici!.... " - scriam in ultima postare







... Iata ca vara aceasta a fost foarte incarcata si provocatoare pentru Alex. Desi nu prea a "trandavit" in vacanta si nici nu a vazut marea anul acesta, a "muncit" pe multe carari ale muntilor din Romania...
Inainte de emisiunea radio, a participat la un casting pentru un film de lung metraj.
Pe 1 iulie am primit telefon prin care ni se confirma castigarea rolului pentru personajul Viorel in filmul STMB.
Pe 2 iulie a fost prima intalnire cu intreaga echipa a acestei productii. S-au stabilit zilele pentru repetitii (in Bucuresti) si primele filmari pe Valea Prahovei. Pe 4 iulie Alex a avut prima zi de repetitie, luand contact cu amanuntele unei zile de filmare, iar pe 14 iulie a fost marcata prima zi de filmare - la cascada Lotrisor. Plecarea din casa la 4:10 si intoarcerea pe la 00:30...
Au urmat apoi zile de filmare in Poaiana Brasov si pe Valea Prahovei, zile care incepeau la 4:30 si se incheiau cu mult dupa ora 00:00...
Cand esti numai spectator, nu realizeazi cat efort se ascunde in spatele unui film, incepand cu logistica pentru deplasare si filmare si terminand cu oboseala psihica si fizica a echipei. Orice problema a vreunui coleg de echipa poate deveni si problema ta atata timp cat filmarea depinde de fiecare membru in parte... Oboseala, sanatatea si problemele personale ale fiecarui coleg sunt prioritare pentru toata lumea, la fel ca si colegialitatea, buna dispozitie si prietenia care trebuie sa existe in fiecare clipa, sa fie "respirata" de intreaga echipa.
Orice zi lipsa a unui coleg inseamna o zi pierduta de filmare, deci totul s-ar da peste cap... Copilul meu a inteles acest lucru si a luptat cu el si cu sanatatea putin subreda in ziua de 30 iulie... A plecat cu febra 39 spre Busteni si nici macar urcatul pe munte nu l-a speriat! A infruntat aceasta stare si a continuat sa lupte sa-si implineasca visul, acela de a face parte din echipa unei productii de film... Insa atunci cand faci cu pasiune acest lucru, nimic nu ti se pare greu...

Cam atat despre lucruri generale, logistica... de fapt, experienta cea mai importanta in acest proiect este aceea ca a cunoscut si a lucrat cu adevarati oameni, artisti, de la care a avut si va avea foarte mult de invatat!

Daca s-ar putea scrie pe acelasi loc mai multe nume, le-as scrie fara a se citi o "insiruire" pentru a nu se interpreta importanta mai mare a unora fata de altii... dar nu am cum ... asa ca voi incepe sa scriu despre:

• Tiberiu Rotarescu - Director de Imagine - un OM extraordinar si un adevarat leader al acestei productii. Atat tehnic, cat si pe latura umana, Tibi a fost liantul care a sudat echipa, omul care din spatele camerei urmareste realizarea filmului in cele mai bune conditii, iar cand lasa camera devine un bun si atent coleg, prieten al tuturor;
• Gabriel Rauta - personaj Andrei - un actor desavarsit despre care sunt convinsa ca vom auzi si vom culege laude si in afara Romaniei, un coechipier care face din orice clipa de oboseala, tensiune sau monotonie un adevarat "cadru" de comedie si bunadispozitie; un excelent pedagog pentru copilul meu. Impreuna cu el intotdeauna, nelipsitul :
• Daniel Iordan - personaj Eugen - un actor si un om foarte calculat si plin de tact, insa nu fara simtul umorului si spirit de echipa, un artist cu o vasta experienta in ceea ce priveste realizarea unui film; un adevarat exemplu pentru Alex
• Viviana Muset - personaj Alina - cu ochi de caprioara si zambet inocent, o "sora" adevarata pentru Viorel, dar la fel de mult si pentru Alex in afara filmului
• Ciprian Brasoveanu - personaj Ticu - un om cu un bunsimt nemaintalnit, foarte tacut dar si foarte serios in tot ceea ce face, un prieten si coleg de camera cu Alex caruia trebuie sa ii multumesc pentru fiecare dimineata in care avea grija ca fiul meu sa ajunga la micul dejun!
• Raluca Guslicov (Raluca) - o femeie foarte frumoasa (si ea mama a doi baieti), o voce binecunoscuta la Radio Bucuresti si o actrita pe care o puteti vedea pe scena Teatrului Constantin Tanase;
• Andra Popa (Cristina) si Victor Dragos (Sorin) - doi tineri plini de energie si bunadispozitie, colegi foarte buni si atenti cu Alex, gata oricand sa il sustina in aceasta prima experienta de film;
• Dl Valentin Andrei - regizor - mare iubitor al peisajelor frumoase din tara noastra, atent intotdeauna la scenariu, detalii, expresii, cadre...
• Alex Radulescu - unul dintre cei mai bine cotati make-up artist - un om calm, calculat, foarte corect si prietenos

iar in spatele acestei echipe din "front line", niste oameni minunati si atenti cu fiecare membru al echipei, pregatiti sa faca totul perfect pana la ultimele mici amanunte... ei sunt:

• Alex Lungu si Ioan Filip (cei care ne pot confirma ca de fapt "sunetul e foarte greu", mai ales la urcatul pe munte... :))
• Nicoleta Stoica si Claudiu Rizzoli - desemnati cu tot ce tine de logistica, scenariu, program
• Iura Bustiuc si Sharpe (asistenti camera);
• Banderas, Niki si Cristi (cei care au asigurat filmarile cu macaraua);
• Dan Coman un iubitor si mai ales foarte bun cunoscator a tot ce inseamna munte, un membru de baza al echipei
  
  
  
  Deocamdata atat despre film, ca si informatii generale...

Primul succes: Invitatie la Radio in Direct

"ON AIR"...

... suna frumos, dar e si mai frumos sa stii ca vocea ta este transmisa prin aer si te asculta o tara intreaga!... Cand se aprinde becul rosu "On Air" simti ca inima iti bate cu aceeasi viteza cu care undele radio sunt transmise in vazduh, aerul din studio ti se pare insuficient si milioane de ganduri iti strabat in fractiuni de secunda mintea... Este foarte emotionant si este si foarte greu prima oara cel putin!

Lui, copilului meu i s-a intamplat!

Cand si unde?...
Pe 12 iulie, intre orele 9:07 - 10:00, la Radio Romania Actualitati (105.3 FM).
Emisiunea: "Aventuri cu viteza sunetului", realizator Gabriela Bobes - careia ii multumim inca o data si pe aceasta cale, pentru invitatie!

V-ati gandit vreodata ce se ascunde de fapt in spatele unei emisiuni Radio? Cata aparatura, cati oameni, cata munca si cate sentimente se investesc pentru a realiza o emisiune in direct?...
V-ati gandit vreodata ce simte un om cand este in direct cu ascultatorii, cand mesajele si telefoanele sosesc in direct si sunt citite si auzite de intreaga tara?
Va puteti imagina cat de puternica este trairea unui copil de 13 ani care face acest lucru prima oara?

Eu una am vazut, am trait, am simtit toate acestea!

Consider ca este o mare realizare pentru fiul meu, insa, in acelasi timp, este o mare realizare si a mea ca parinte care si-a sustinut copilul in a-si implini un vis.

Vorbele sunt mult prea goale pentru a va spune intr-o pagina de internet tot ce am simtit si am trait alaturi de Alex, poate cateva din pozele pe care le veti vedea va vor transmite mai mult...

... Si povestea noastra nu se termina aici!....

Scurt istoric al ascensiunii

Cand si cum a inceput totul pentru Alexandru Catalin Fainisi?...

Daca ne gandim bine, in fiecare dintre noi exista si o latura artistica. Ideea este cat de mult vrei si poti sa o "cultivi"...

• In 1991 am filmat impreuna cu tatal lui Alex pentru "Reflectii Rutiere", un scurt metraj pentru Dl Virgil Vochina. Nu aveam niciunul dintre noi cursuri de actorie, insa aveam o dorinta puternica sa "jucam" cat mai bine rolurile.


• In 1995 a aparut Alexandru-Catalin, un copil foarte frumos si expresiv, un chip angelic cu zambet radios.

Mai tarziu Alexandru a inceput sa vorbeasca, sa imite, sa "joace teatru" pentru a castiga ce isi dorea...

• In iulie 1999, la numai 4 ani, Alex a urcat prima oara pe o scena in fata a peste 800 de oameni. Acolo a facut cunostinta cu maestrul Marian Rilea si marea lui echipa de atunci: ABRACADABRA. Desi micut, Alex a fost dezinvolt, spontan, a glumit si s-a prins repede in rolurile Magicianului, alaturi de Abramburica...
  
  Album:

  la 4 ani cu ABRACADABRA

  
  Fara nicio pregatire in prealabil, Alex s-a simtit foarte bine pe scena si a primit primele aplauze "la scena deschisa"...

• In toamna lui 2005 am hotarat sa mergem la un curs de teatru, unde am putea obtine o parere de la profesionisti despre calitatile actoricesti ale fiului nostru. Norocul a facut ca am gasit 2 oameni extraordinari: Gabriela Bobes si Ionut Popescu care aveau experienta in a lucra cu copii, in a extrage si a lucra pentru dezvoltarea aptitudinilor de mic artist. Recomand cu caldura alegerea PinkArt Stil pentru a va forma copilul! Va spun sincer ca nu este prea usor si nici placut ca in fiecare Sambata la pranz sa pleci de acasa sa duci copilul la cursuri de teatru, sa astepti sa treaca vreo 3 ore si sa te duci sa il iei inapoi. In plus, programul pentru fiecare weekend este stricat din start, orele libere de weekend fiind practic numarate... Nici pentru copii nu este prea usor, insa daca ei isi doresc sa faca asta si se simt bine in acele ore, orice efort devine de fapt placere! Datorita acestor cursuri nu numai ca se dezvolta calitatile native, dar copii invata si alte tehnici importante intr-o cariera de artist, si nu numai.

Nu este placut niciodata sa iti recunosti public greselile, insa ma simt datoare sa recunosc in fata fiului meu si a lumii intregi ca am avut momente in care am considerat ca este doar un vis si am vrut sa renuntam. Fiul meu insa a simtit atractia si a mers mai departe spre implinirea visului lui. Au fost sambete in care pleca singur la cursuri, si chiar si asta iarna pe zapezile cele mai mari a plecat pe jos pana la cursuri! A crezut, a luptat si a invins!

• Alexandru a inceput o cariera "artistica" prin inregistrari voce pentru reclame cu studioul Holograf unde a lucrat cu oameni extraordinari si a descoperit tainele studiourilor de sunet, ale inregistrarilor de voci. A inregistrat reclame care au fost difuzate atat la radio, cat si la televiziune pentru diferite firme: Nestle, Danone, Hochland, Colgate, Delma, BCR.

A mers la multe alte castinguri atat pentru voce, cat si pentru film si a deschis multe usi ale multor agentii.


Acestia au fost primii pasi...

Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?...

Iata o intrebare pe care o auzim foarte des pusa unor copii, inca de la cele mai fragede varste...
Abia incep sa descopere tainele vorbirii cand ei, acei mici copilasi inocenti, se grabesc sa iti dea raspunsuri dintre cele mai nostime... sau poate doar noua ni se par nostime sau imposibil de realizat, crezand ca sunt numai cuvinte abia descoperite de un copil... Poate ei chiar simt ce ar dori sa fie, poate sunt inzestrati inca de cand vin pe lume cu mai multe calitati si sentimente decat descoperim pe masura ce ne maturizam...
Cand un copil incepe sa faca primul pas nu stie ce e teama, nu ii este frica sa cada, se lasa numai condus de acea forta interioara pe care o poate avea o fiinta la aproape 1 an... SA MEARGA... Noi, asa zisii "maturi" incepem sa setam niste limite si sa ii cream acelei fiinte mici sentimente de teama, de oprelisti, de acel "asta nu se poate"...
De ce creierul nostru seteaza limite? De ce spunem "nu se poate"? De ce uitam sa ne amintim "visul" nostru de cand eram copii? De ce nu mai gasim acea forta de care avem nevoie sa mergem mai departe, sa depasim orice limita si obstacol pentru a ne implini visul?... Pentru ca - zicem noi - gandim prea mult... Incepem sa facem analize SWOT, sa facem forecast si sa analizam riscuri, facem studii de piata si comparatii... ne pierdem prea mult timp cu notiuni fara niciun sens pentru visul nostru! Copii nu au inca aceste notiuni... Ei isi pun in miscare toata energia si toata forta lor pentru a ne arata ca pot sa faca ceea ce le place! Dar ce bine ar fi sa ii lasam si mai ales sa ii incurajam sa faca asta!...

Poate veti spune ca am scris mult, desi mi-as permite sa va contrazic... Am scris foarte putin fata de ceea ce traim in aceasta viata care curge din ce in ce mai repede, o viata in care timpul isi pierde definitia si problemele de zi cu zi par mult mai importante decat ce se ascunde in sufletul fiecaruia. Ne e frica sa ne mai uitam inauntrul nostru si sa ne facem o analiza a sufletului, sa ne regasim visul pierdut si sa avem curaj sa acceptam esecurile sufletesti... Daca am ajunge sa facem acest lucru, am putea sa mergem apoi mai departe si sa gasim solutii pentru implinirea noastra ca si fiinta, lasand putin partea materiala deoparte. Poate ne-am simti mai impliniti asa... Ne trezim insa in fiecare dimineata cu o oboseala cronica in care starile sunt cauzate de aceiasi factori externi: "trafic, rapoarte, obiective, salariu, facturi, credit, cumparaturi, invatat...". Nu reusim sa ne amintim ce am visat as-noapte, iar de copilaria noastra chiar nu mai avem timp sa ne amintim...

Eu am uitat ce vis am avut, sau poate imi este teama sa mai caut acel vis pentru ca mi-e teama ca nu as mai avea forta de a-l implini acum. Insa pentru copilul meu am luptat sa fac altceva decat am facut cu viata mea... Ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a luminat sa gasesc calea pe care a trebuit sa merg pentru a-si implini visul si mai ales ca mi-a dat intelepciunea de a crede in visul copilului meu: acela de a se forma pentru a deveni artist...