Mai sunt numai cateva zile pana cand vom trage linie si vom rememora rezultatele anului ce a trecut.
Ma uit in urma si in afara durerii imense ca mi-am inmormantat tatal azi, o licarire de speranta si o unda de bucurie imi tresalta inima trista gandindu-ma ca am ramas cu un singur "stalp" in viata mea: Alex - copilul meu care, la o varsta atat de frageda mi-a adus atatea bucurii...
Ma doare sufletul ca anul acesta nu am putut sa ii ofer nicio vacanta (nici de vara si nici de iarna), imi cer iertare ca in acest an el nu a simtit Sarbatorile Craciunului alaturi de mine, asa cum am facut-o atat de frumos timp de 12 ani...
Rasfoim albume de poze si rememoram Serile de Craciun cu care a crescut: ani la rand in care venea Mosul acasa si il lua pe genunchi, asteptand sa asculte poezii sau cantece spuse de Alex sau de alti copii; ani la rand in care am serbat Craciunul ca fiind cea mai frumoasa Sarbatoare a anului, ani in care ne-am bucurat de linistea si lumina frumoasa a Nasterii Domnului.
