O, biet actor
O, biet artist
Rolurile mor
Viata e un teatru trist.
De ieri lacrimile imi curg incontinuu, un gol imens simt prin pierderea acestui MARE OM, POET, ACTOR, FIU, TATA, SIMBOL AL ROMANILOR...
A marcat vietile a milioane de oameni in anii cei mai grei ai romanilor, insa poeziile lui si mai ales modul in care le recita s-au intiparit adanc in sufletul meu.
Mi-a fost greu aseara si mi-e greu si acum sa aleg care dintre poeziile cantecele nascute de EL sa le astern aici, pe acest Blog deschis pentru Visul fiului meu, pentru visul unui copil de a deveni actor, artist... visul de a transmite oamenilor sentimente si trairi in cel mai sensibil mod, pentru a atinge sufletele si vietile celor care il asculta, il privesc...
Asa ca astazi, acum, am ales sa ramana in Arhiva aceasta poezia ACTORUL care, din punctul meu de vedere reflecta perfect ce este de fapt viata noastra, a tuturor romanilor, dar si poezia BIETI LAMPAGII
Adrian Paunescu - Actorul
O, biet actor
O, biet artist
Rolurile mor
Viata e un teatru trist.
Actorul a iesit în strada,
Sa-si cumpere ceva salam,
Era în haine de parada,
Ca Voievod peste un neam.
Printre masini, printre tramvaie
Actorul se grabea firesc
Urma sa vina-un nor de ploaie
Perucile se dezlipesc.
Si când s-a asezat la coada
Cu palos, mantie si scut
Deodata oamenii din strada
Ca Voievod l-au cunoscut.
S-au dat deoparte cu sfiala
Multimea toata murmura
Vazându-i hainele de gala
Sa ne traiesti Maria-Ta!
Republicani, ma rog, cu totii
Descoperisera alt mod
De-a da cuvânt la noi emotii
Si se-nchinau la Voievod.
Dar ploaia a venit deodata
Si ei vazând cu ochii lor
Întreaga-i fata demachiata
I-au aruncat un fel de plata:
Lasati-l dracu', e-un actor.
O, biet actor
O, biet artist
Rolurile mor
Viata e un teatru trist.
Adrian Paunescu - Bieti lampagii
Intr-un veac cu noapte mare
Noi aprindem felinare
Ca sa nu fiti tristi
R: Bieti lampagii, prin veacul greu
Oriunde-am fi, lucram din greu
Dam foc, dam foc, felinarelor
Voi le stingeti catre ziua
Iar noi ne luam adio
Sarmani artisti
Vine noaptea urmatoare
Noi aprindem felinare
Spre a fi frumos
Voi le stingeti dusmaneste
Voua noaptea va prieste
Vai, ce folos
Cineva mereu ne cearta
Ca urmam aceasta arta
Fara de tumult
Intr-o noapte fara luna
Va vom spune "Noapte buna"
Umiliti prea mult
Dar ni se va face mila
Vom da foc chiar la festila
Nu vom rezista
Caci flacara alb-albastra
Este meseria noastra
Ea si numai ea
Contra noptii tutelare
Noi aprindem felinare
Pana veti simti
Ca in beznele profunde
Azi lumina se acunde
In lampagii
Noi artistii fara vine
Noi purtam in maini lumina
Sa va dam 'napoi
Insa daca va fi cazul
Se va termina si gazul
Vom arde noi.
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
vineri, 5 noiembrie 2010
TARZIU... de si pentru MARELE POET Adrian Paunescu
Din nefericire, desi teoria vietii o stie pana si cel mai mic copil, la un moment dat, viata fiecaruia dispare si ramane in urma numai amintire si durere...(Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.)
Din fericire insa, exista si OAMENI care lasa in urma o opera de-o viata si mai mult, lasa versuri, trairi puternice, adevaruri transpuse in metafore, dureri ascunse in rime si iubiri strigate in cuvinte... A existat, exista si va exista mereu in amintirile si in sufletele noastre: ADRIAN PAUNESCU!
chiar daca astazi vocea lui s-a stins, ceea ce a lasat acest sufletist poet si mai ales un adevarat roman curajos si luptator va fi auzit pentru generatii intregi de aici inainte, desi el va ramane parintele "generatiei in blugi".
Sunt multe amintiri si multe poezii care ar merita sa fie scrise aici, mai ales ca acum 2 ani pe vremea aceasta plangeam in hohote recitind si recitand poeziile "Ruga pentru parinti" si "Repetabila povara" cu durerea in suflet pentru tatal meu... Atunci scriam pe un alt Blog despre iubirea pentru parinti si despre aceste 2 poezii/opere extraordinare ale lui Adrian Paunescu.
As fi vrut sa pot sa ii multumesc lui Adrian Paunescu pentru serile de joi in care ascultam la radio "Cenaclul Flacara", ii multumesc pentru ceea ce a reusit sa imi transmita si sa imi contureze in tinerete despre valorile unui om, unui copil, unui om ce iubeste, valorile unui roman, sa-i multumesc pentru pasiunea si forta cu care recita versurile care ascundeau atata sentiment si atata durere, sa ii multumesc pentru toate adevarurile dureroase pe care a stiut sa le puna cum numai el a stiut... in versuri...
Pacat ca n-a putut sa fie "nemuritor" (Doamne, fă-i nemuritori / Pe părinţii care mor.)
Pana acum i-am spus numai in gand cat ii multumeam si il apreciam, acum ii scriu aici...
desi... e prea TARZIU:
Când v-am rugat să-i ocrotim,
Când v-am rugat a nu-i uita,
N-aţi auzit şi mi-aţi răspuns
Că-i o problemă foarte grea.
Şi-am fost ridicol stăruind
Şi-am încercat să vă mai spun
Şi noi m-aţi învinovăţit
Şi m-aţi considerat nebun.
Şi eu v-am zis că nu e timp,
Că suntem nişte pasageri,
Şi voi aţi construit minciuni,
Mai multe astăzi decât ieri.
Şi-acum de ce vă bucuraţi
De arta celor ce-au murit,
Când voi i-aţi condamnat pe ei
La trai pe muchie de cuţit?
O locuinţă v-am cerut,
S-o dăm artiştilor pribegi,
Şi jaful vostru mi-a răspuns
Cu literele unei legi.
Acum, e gata casa lor
Şi v-aţi putea şi voi mândri
Că daţi o casă celor morţi,
Deşi ei v-au cerut-o, vii.
Târziu răspuns şi ipocrit,
Artiştii au ajuns pământ,
E gata casa vieţii lor,
Dar locatarii nu mai sunt.
20 mai 1994
ODIHNESTE-TE IN PACE MAESTRE ADRIAN PAUNESCU!
Din fericire insa, exista si OAMENI care lasa in urma o opera de-o viata si mai mult, lasa versuri, trairi puternice, adevaruri transpuse in metafore, dureri ascunse in rime si iubiri strigate in cuvinte... A existat, exista si va exista mereu in amintirile si in sufletele noastre: ADRIAN PAUNESCU!
chiar daca astazi vocea lui s-a stins, ceea ce a lasat acest sufletist poet si mai ales un adevarat roman curajos si luptator va fi auzit pentru generatii intregi de aici inainte, desi el va ramane parintele "generatiei in blugi".
Sunt multe amintiri si multe poezii care ar merita sa fie scrise aici, mai ales ca acum 2 ani pe vremea aceasta plangeam in hohote recitind si recitand poeziile "Ruga pentru parinti" si "Repetabila povara" cu durerea in suflet pentru tatal meu... Atunci scriam pe un alt Blog despre iubirea pentru parinti si despre aceste 2 poezii/opere extraordinare ale lui Adrian Paunescu.
As fi vrut sa pot sa ii multumesc lui Adrian Paunescu pentru serile de joi in care ascultam la radio "Cenaclul Flacara", ii multumesc pentru ceea ce a reusit sa imi transmita si sa imi contureze in tinerete despre valorile unui om, unui copil, unui om ce iubeste, valorile unui roman, sa-i multumesc pentru pasiunea si forta cu care recita versurile care ascundeau atata sentiment si atata durere, sa ii multumesc pentru toate adevarurile dureroase pe care a stiut sa le puna cum numai el a stiut... in versuri...
Pacat ca n-a putut sa fie "nemuritor" (Doamne, fă-i nemuritori / Pe părinţii care mor.)
Pana acum i-am spus numai in gand cat ii multumeam si il apreciam, acum ii scriu aici...
desi... e prea TARZIU:
Când v-am rugat să-i ocrotim,
Când v-am rugat a nu-i uita,
N-aţi auzit şi mi-aţi răspuns
Că-i o problemă foarte grea.
Şi-am fost ridicol stăruind
Şi-am încercat să vă mai spun
Şi noi m-aţi învinovăţit
Şi m-aţi considerat nebun.
Şi eu v-am zis că nu e timp,
Că suntem nişte pasageri,
Şi voi aţi construit minciuni,
Mai multe astăzi decât ieri.
Şi-acum de ce vă bucuraţi
De arta celor ce-au murit,
Când voi i-aţi condamnat pe ei
La trai pe muchie de cuţit?
O locuinţă v-am cerut,
S-o dăm artiştilor pribegi,
Şi jaful vostru mi-a răspuns
Cu literele unei legi.
Acum, e gata casa lor
Şi v-aţi putea şi voi mândri
Că daţi o casă celor morţi,
Deşi ei v-au cerut-o, vii.
Târziu răspuns şi ipocrit,
Artiştii au ajuns pământ,
E gata casa vieţii lor,
Dar locatarii nu mai sunt.
20 mai 1994
ODIHNESTE-TE IN PACE MAESTRE ADRIAN PAUNESCU!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)