Astazi se implinesc 14 ani de cand Alex a luat contact cu aceasta lume. Era o zi de vineri superba, cu un soare cald si bland, care aducea natura la viata si descoperea din nou bucuria de a trai, de a vedea cum renaste natura.
In 1995, exact la aceasta ora am aflat ca am un baietel si i-am auzit primul scancet.
Cine este parinte, stie cum e sa afli ca esti parinte... dar cine e mama... simte si retraieste mereu acel sentiment extraordinar pe care il poti avea cand aduci pe lume un copil.
Nu exista cuvintele potrivite pentru a descrie aceasta bucurie, aceasta implinire a unei femei si, de fapt, acesta este numai inceputul unei experiente dintre cele mai importante si extraordinare din viata.
Ii explic mereu copilului meu ca fiecare perioada a vietii, a cresterii lui are amintirile, bucuriile si specificul ei: de cand am aflat ca sunt insarcinata, apoi prima "miscare" simtita in burta, nasterea si mai ales fiecare zi in care il vedeam crescand, auzind cateva silabe si apoi articuland un cuvant; stalcirea limbii romane si mai ales acelel degetele mici care imi mangaiau fata, imi atingeau corpul; ochisorii albastri care ma priveau cu dragoste si incercau sa imi transmita cuvintele pe care el inca nu le stia...; mersul de-a busilea si apoi primul pas, primul an de gradinita si apoi primul an de scoala, examene la scoala, examene la karate; serbari la scoala si serbari la scoala de dans; apoi... spectacole la scoala de teatru...
Iata ca asa au trecut 14 ani si copilul meu a devenit adolescent cu buletin! :)
Pana acum mi-a daruit 14 ani de fericire si iubire adevarata, de mandrie si implinire sufleteasca, de intelegere si realizari demne de un om matur, nu de un copil!
Sper ca Bunul Dumnezeu sa il ocroteasca si mai departe si sa ii lumineze drumul vietii asa cum eu ca mama simt ca il merita.
LA MULTI ANI Alex!
