TARZIU... de si pentru MARELE POET Adrian Paunescu

Din nefericire, desi teoria vietii o stie pana si cel mai mic copil, la un moment dat, viata fiecaruia dispare si ramane in urma numai amintire si durere...(Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.)
Din fericire insa, exista si OAMENI care lasa in urma o opera de-o viata si mai mult, lasa versuri, trairi puternice, adevaruri transpuse in metafore, dureri ascunse in rime si iubiri strigate in cuvinte... A existat, exista si va exista mereu in amintirile si in sufletele noastre: ADRIAN PAUNESCU!

chiar daca astazi vocea lui s-a stins, ceea ce a lasat acest sufletist poet si mai ales un adevarat roman curajos si luptator va fi auzit pentru generatii intregi de aici inainte, desi el va ramane parintele "generatiei in blugi".

Sunt multe amintiri si multe poezii care ar merita sa fie scrise aici, mai ales ca acum 2 ani pe vremea aceasta plangeam in hohote recitind si recitand poeziile "Ruga pentru parinti" si "Repetabila povara" cu durerea in suflet pentru tatal meu... Atunci scriam pe un alt Blog despre iubirea pentru parinti si despre aceste 2 poezii/opere extraordinare ale lui Adrian Paunescu.

As fi vrut sa pot sa ii multumesc lui Adrian Paunescu pentru serile de joi in care ascultam la radio "Cenaclul Flacara", ii multumesc pentru ceea ce a reusit sa imi transmita si sa imi contureze in tinerete despre valorile unui om, unui copil, unui om ce iubeste, valorile unui roman, sa-i multumesc pentru pasiunea si forta cu care recita versurile care ascundeau atata sentiment si atata durere, sa ii multumesc pentru toate adevarurile dureroase pe care a stiut sa le puna cum numai el a stiut... in versuri...
Pacat ca n-a putut sa fie "nemuritor" (Doamne, fă-i nemuritori / Pe părinţii care mor.)

Pana acum i-am spus numai in gand cat ii multumeam si il apreciam, acum ii scriu aici...
desi... e prea TARZIU:

Când v-am rugat să-i ocrotim,
Când v-am rugat a nu-i uita,
N-aţi auzit şi mi-aţi răspuns
Că-i o problemă foarte grea.

Şi-am fost ridicol stăruind
Şi-am încercat să vă mai spun
Şi noi m-aţi învinovăţit
Şi m-aţi considerat nebun.

Şi eu v-am zis că nu e timp,
Că suntem nişte pasageri,
Şi voi aţi construit minciuni,
Mai multe astăzi decât ieri.

Şi-acum de ce vă bucuraţi
De arta celor ce-au murit,
Când voi i-aţi condamnat pe ei
La trai pe muchie de cuţit?

O locuinţă v-am cerut,
S-o dăm artiştilor pribegi,
Şi jaful vostru mi-a răspuns
Cu literele unei legi.

Acum, e gata casa lor
Şi v-aţi putea şi voi mândri
Că daţi o casă celor morţi,
Deşi ei v-au cerut-o, vii.

Târziu răspuns şi ipocrit,
Artiştii au ajuns pământ,
E gata casa vieţii lor,
Dar locatarii nu mai sunt.

20 mai 1994


ODIHNESTE-TE IN PACE MAESTRE ADRIAN PAUNESCU!